Echipament. Lanseta: Seattle 2 segmente 2,10 m, putere 20-40 g, mulineta: Ryobi Zauber 2000, jig-uri: Vikky 4,8,10 grame (albe, galben-fosforescente), shad-uri: American Plastics 7,5 cm Fosfor, Verde Glitter

     Pescari, dar si barbati fiind, primul din locurile in care parcam se intituleaza sugestiv “La craci”, un adevarat teren minat pentru fiecare din plasticele care urmau a fi lansate la apa. Am ales capetele cat mai grele, optand pentru inceput pentru cele de zece grame. Astea s-au dovedit a fi mult prea riscante in acest loc deoarece, la fiecare lanseu, un jig si un “plastic” ramaneau prada baltii. Evident, pestele e in zona, fiecare dintre noi tresare c-o smucitura violenta, urmare a unor ciupituri sensibile. Si desi sunt semne de salai, Andrei, in spatele meu icneste victorios, prima muscatura: o stiuca pana la un kilogram.
     Daca cracile isi luau tributuri mult prea mari, am purces spre alte locuri, care, cu alte ocazii si-au aratat bogatia. Ne-am oprit la asa-zisele pompe, unde, de-altfel, am si ramas pana la sfarsitul partidei de pescuit. La cel de-al doilea lanseu, un strapazan care avea de gand sa depaseasca kilogramul in iarna asta, mi-a infulecat shad-ul fosforecent. Apa rece nu-i lasa sa opuna rezistenta prea mare, asa ca lupta dureaza putin. Cu cat ridicam mai repede pestele de pe fundul apei, cu atat avea ochii mai bulbucati. Ne luptam insa cu frigul, care ne prinde in zonele pe care le avem mai tot timpul descoperite: degetele.

     Uitam de degeraturi in urmatoarele minute. Andrei, colegul meu, inteapa o alta stiuca la kilogram, in timp ce eu, dupa ce reusesc sa scot jig-ul din niste agataturi, proptesc jig-ul intr-un alt strapazan. Intre noi doi, Dragos, lanseaza maiestuos, mai mult frumos decat eficient, asteptand, parca, un semn la care sa intepe pestele care avea sa ne lase fara de grai. Si taticul strapazanilor cu care ne jucam noi, nu s-a lasat mult asteptat…
     Recitalul incepe cu primul salau respectabil care musca imediat ce reusesc sa salt shad-ul peste o craca pe care o impodobisem deja ca pe un pom de Craciun cu cateva silicoane verzi si albe. Zburlitul n-a muscat violent, a ciupit shad-ul putin, l-a cules apoi de pe fundul apei si a pornit intr-o goana nebuna intr-o directie paralela cu malul. Astea sunt momentele in care oricare pescar isi doreste sa-si fi reglat frana inainte. Daca nu esti pregatit sau destul de rapid, fie ca-ti smulge lanseta din mana, fie naluca scapa din gura pestelui. Cel cu care m-am luptat aproape 5 minute, nu s-a lasat scos si pozat decat dupa doua evadari mai mult decat spectaculoase. A fost primul abonat la cantar: 4.200 kg.
     Dragos, care pana acum a echilibrat barca, se dezlantuie si el. Ocheste locul si agata la randu-i un salau care batea bine peste patru kilograme. Dupa mai bine de cinci minute de dril, evantaiul de pe spinarea zmeului se arata langa barca. L-am ridicat, l-am sarutat, l-am pozat si i-am dat drumul. Cat despre Andrei, azi a fost abonat la stiuci, lucru care nu-l incanta prea mult. Salaul, marea lui dragoste, a ales pe altcineva. Se intuneca devreme, trebuie sa dibuim drumul inapoi. Gostilele si-a platit tributul inca o data in cea din urma partida din an. Urmeaza 2005…